Cifre și statistici 2017…
A trecut ceva timp de la ultimul articol publicat pe www.golfinromania.com … dar știți cum se spune, din când în când fiecare dintre noi are nevoie de câte o pauză, indiferent de domeniul în care activăm. Să nu mai spun că am jucat mai mult golf iarna asta decât în mijlocul sezonului și asta mi-a luat destul de mult timp.
Acum la Ineu este puțină zăpadă ( prima care s-a depus și a stat mai mult de o zi ) dar pe sfârșit de săptămână se anunță 8 – 9 grade celsius cu soare și fără vânt. Dacă aveți chef de o mișcare vă aștept cu drag.
Azi mi-am propus să vă povestesc despre anul care a trecut, despre cum am văzut eu golful din România, despre cifre și statistici 2017.
Investiții finalizate în 2017
- deschiderea Champ du Golf
- deschiderea oficială a Theodora Golf Club
Da, cu siguranță a fost un an excepțional din acest punct de vedere și noi cei care jucăm suntem tare încântați că au apărut locații noi în România. Numărul total în acest moment fiind: două terenuri cu 18 cupe fiecare, șapte terenuri care au între 6 și 9 cupe, două simulatoare indoor și două terenuri de antrenament ( Driving Range ).
Concursurile de golf în România – 2017
Am avut impresia că au fost puține la număr și slăbuț organizate și nu mă refer din punct de vedere administrativ, unde se fac eforturi mari pentru întreținerea terenurilor cu bani puțini. Mă refer la faptul că puține concursuri de golf în România au avut premii puse la bătaie și respectiv sponsorizări serioase. Mai este o categorie aici, cea a concursurilor cu premii în joc dar cu jucători puțini iar aici e doar o lipsă de comunicare și promovare.
În aprilie 2017 scriam articol ( TOP 10 concursuri la care trebuie să mergi în 2017 ) și uitându-mă acum peste această listă pot spune că unele au confirmat, altele nu, iar altele puteau intra în TOP cu un minim de efort și anume publicarea lor în am.golf.
Din peste 45 de concursuri înregistrate pe am.golf, 14 la număr, adică aproape 30%, au reușit să capteze atenția a cel puțin 30 de jucători de golf și doar două au înscris peste 50 de jucători.
Menționez că și Champ du Golf a organizat un concurs cu peste 50 de jucători, ceea ce e admirabil pentru un simulator indoor.
Nu am luat în calcul concursurile care nu sunt înregistrate pe am.golf deoarece nu am date despre ele. Spre exemplu am fost prezent la clubul Lac De Verde – Amromco Energy Golf Cup și pot spune că organizarea a fost una exemplară și cu premii puse la bătaie.
Concursuri la care am participat în 2017
sau după caz, pe care le-am organizat ( două la număr ) și despre care am scris pe blog
- Rotary Golf Charity Cup 2017 – King’s Land Country Club care a și fost votat proiectul anului în jud. Bihor;
- Spring Opening Competition – SunGarden Golf Club;
- CAV 2017 – Transilvania Golf Club;
- Transilvania Business Challenge – Sungarden Golf Club;
- I KNOW Golf – Sungarden Golf Club;
- Zacaria Golf Cup – Golf Club Paul Tomiță;
- Sungarden Champions
- UAMT Golf Cup – King’s Land Country Club
- Renault Service Hole in One – Golf Club Paul Tomiță
- Amromco Energy Golf Cup – Lac De Verde Golf Club
- Season Closing Competition – SunGarden Golf Club
Cifre și statistici 2017 www.golfinromania.com
Locul 84 în top 100 a blogurilor de golf din întreaga lume ( ianuarie 2018 locul 88 )
Articole scrise: 43 la număr
Cel mai citit articol în 2017: Inaugurarea Theodora Golf Club
Pagini vizualizate: 32.142
Vizitatori unici: 14.042
Fani Facebook: 4.761
Urmăritori Instagram: 613
Grup Facebook: 206 membri
Alte canale de comunicare social media pe care le folosesc:
Linkedin – Twitter – Instagram – Youtube – Newsletter
Concluzie:
Probabil vor mai trece ani până la deschiderea unui alt teren de golf în România ( sper să mă înșel aici ) și zic să profităm la maxim de ceea ce avem în momentul de față. Concursurile de golf trebuie promovate și puse în grafic ( pe am.golf sau paginile proprii ) cu mult timp înainte, pentru a da posibilitate jucătorilor să își treacă în calendarele proprii datele de organizare. Deocamdată sunt foarte puține concursuri programate.
Terenurile cu 6 – 9 cupe trebuie să își consolideze relațiile cu jucătoii prin promoții la abonamente și taxe de joc. Poate nu primesc eu e-mailuri de la toate terenurile dar am văzut un singur teren de golf care are promoție la abonament în cazul în care se achită integral în luna ianuarie pentru anul în curs.
Diversificarea abonamentului este o altă metodă prin care se pot atrage jucători ( ex: 5 green fees cu 10% discount, 10 green fees cu 15% discount, 1 green fee + cazare, etc ).
Un exemplu perfect de consolidare a relației între jucători și club este etapa finală a seriei SunGarden Champions, Season Closing Competition, organizată de SunGarden Golf Club, unde jucătorii ( nu doar cei abonați ) au participat gratuit atât în cadrul competiției cât și la petrecerea de după. Cifre și statistici 2017
Mă bucur enorm de mult că RGA a planificat cel puțin trei concursuri de golf la Theodora Golf Club, acestea cu siguranță vor intra în TOP-ul concursurilor de golf din 2018. Cifre și statistici 2017
Promovare pe www.golfinromania.com
Merg cu mare plăcere la concursurile de golf și scriu despre acestea cu entuziasm, însă nu am cum să particip la toate. În plus nu uita că acest blog www.golfinromania.com este întreținut doar de pasiunea mea pentru acest sport.
Dacă ești organizator de concursuri, faci parte din echipa de organizare a unui concurs sau organizator de evenimente care au legătură cu jocul de golf și vrei să te asiguri că sunt prezent sau vrei să ai parte de o vizibilitate sporită, înainte, în timpul și după concurs/eveniment, atunci îmi poți trimite invitația AICI sau îmi poți scrie un e-mail pe office@golfinromania.com
Sper că ti-a plăcut articolul cifre și statistici 2017. Ne vedem curând, cu cei din București probabil cel mai repede :).
Mulțumiri speciale celor care mi-au fost alături în 2017
Joc bun să aveți,
Pe data viitoare,
Facebook sau Linkedin sau Twitter sau Instagram și mai nou Youtube
Adauga comentariu