Deschiderea sezonului la SunGarden Golf Club și galerie foto
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Twitter
Visit Us
LinkedIn
INSTAGRAM

Deschiderea sezonului la SunGarden Golf Club

A trecut deja mai bine de o săptămână de când am fost la concursul Spring Opening Competition care a marcat deschiderea  sezonului de golf la SunGarden Golf Club. Am prins o zi superbă de primăvară, cu temperaturi foarte ridicate pentru sfârșit de martie/început de aprilie.

DSC_0209

Concursul, a fost prima etapă din seria ,, SUNGARDEN CHAMPIONS ”, care cuprinde în total opt etape ce se vor desfășura până la sfârșitul sezonului la SunGarden Golf Club, întregul lor calendar competițional îl poți vedea AICI.

SunGarden Champions va fi organizată în sistemul Golf League și jucătorii vor fi împărțiți pe două categorii de joc: cat I pentru 0 – 18 HCP respectiv categoria II pentru 18,1 – 36 HCP.

Pentru fiecare rundă individuală la care a participat, jucătorul va primi un număr de puncte la fiecare poziție ( ex. locul 1 500 pct, locul 2 300 pct, etc ). Întregul regulament al competiției, precum și sistemul de punctaj se pot vedea AICI ( disponibil doar pentru membrii înscriși pe am.golf ).

Investiții prevăzute pentru anul 2017DSC_0210

La ședința tehnică ce a avut loc înainte de începerea concursului, am fost anunțați în premieră de proprietarul complexului, domnul Nicolae Căpușan, de faptul că a reușit să achiziționeze suprafețe de teren aflate lângă complex. Totul pentru a trece până în toamna acestui an, de la nouă cupe cât are terenul în prezent la 12  cupe. Șase trasee dintre acestea vor avea teebox-uri diferite la a doua parcurgere, astfel în urma acestor investiții SunGarden Golf Club atinge standardul de 18 trasee.

 Where you can play golf in Romania and what to visit 

Clasament Spring Opening Competition

Terenul a fost în condiții foarte bune de joc dar greenuri-le au fost prea rapide pentru mine personal și a trebuit să mă mulțumesc doar cu un loc 7, foarte departe de podium :).

Cat I:  _______________________ Cat II:

  1. Adrian Satmarel ____________1.Vlad Florea
  2. Miti Muresan______________2. Viorel Baltaretu
  3. Daniel Morar______________3. Alastair Liddell

Toate pozele ( Radu mulțumim frumos pentru poze )  de la Spring Opening Competition se pot descărca de AICI

Până data viitoare vă doresc joc bun,

mă găsești pe Facebook sau Linkedin sau Twitter sau Instagram sau pe blog  www.golfinromania.com

Călin Păcurar – Golf în România

gir-email-signature

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Twitter
Visit Us
LinkedIn
INSTAGRAM

2 Comments

  • Nicolae Capusan Posted aprilie 10, 2017 7:06 pm

    Multumim Calin pentru articol!
    N. Capusan

    • Pacurar Calin Posted aprilie 11, 2017 4:51 am

      Cu drag, felicitări pentru ce faceți acolo.

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial