Cifrele competitiei Kaliakra Golf Open, un turneu organizat de Kaliakra Golf Foundation
După doua zile de concurs avem o pauza de o zi înainte de runda finala care are loc Duminica. Cei mai buni jucatori joaca și azi ( sâmbătă ) în Sardarov Cup pe sistem best ball, un meci direct între Balcani ( Romani – Bulgari ) și echipa internațională ( jucatori din celelalte tari ).
Cifrele competitiei Kaliakra Golf Open 2021
Șapte ediții
Nu e tocmai o statistica pentru acest an însă merita menționat faptul ca acest turneu a ajuns la ediția a VII-a. În 2014 a fost prima data organizat iar în 2020 nu s-a ținut datorită pandemiei.
3 runde oficiale pe 3 terenuri diferite
Dacă punem și runda oficială de antrenament atunci sunt patru runde de golf și respectiv 5 runde pentru cei care joaca și sambata. Miercuri are loc antrenamentul oficial, concursul în sine se joaca în ziua de joi, vineri, sâmbătă pauza ( cei mai buni joaca în Sardarov Cup ) iar duminica este ultima zi. Fiecare categorie joaca alternativ pe unul dintre cele trei:
- Lighthouse Golf & Spa Resort
- Thracian Cliffs Golf & Beach Resort
- BlackSeaRama Golf & Villas
3 categorii de joc
- Divizia A: 0 – 13,4 hcp, Stroke Play Net ( 75% din hcp )
- Divizia B: 13,5 – 24,4 hcp, Stableford ( 75% din hcp )
- Divizia C: 24,5 – 36 hcp, Stableford ( 75% din hcp )
*Nu exista divizie de copii, seniori sau doamne. Toți participanții joaca în aceste trei categorii cu precizarea ca se lovește de la tee-uri diferite.
128 de jucatori inscrisi din 19 tari
Inițial au fost înscriși aproape 200 de jucatori însă prognoza meteo pentru aceasta săptămână au mai redus din ei și numarul final de participanți este 128 din 19 tari.
60 de jucatori români
Organizatorii au anunțat in deschiderea oficială de miercuri seara faptul ca sunt 60 de jucatori romani înscriși la Kaliakra Golf Open 2021 însă dacă am numărat bine pe am.golf apar exact 57. Surprinzător sau nu cei mai multi dintre aceștia vin din partea centrală și de vest a României: Alba Iulia, Sibiu, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Arad, Oradea. Bineînțeles ca avem jucatori romani și din București.
Cost – 390 euro
Taxa de participare la acest turneu a fost 390 euro și include următoarele:
- Antrenamentul oficial de miercuri ( pentru cei cazați la Lighthouse Golf & Spa Resort )
- Cele 3 runde de golf ( Lighthouse Golf & Spa Resort, Thracian Cliffs Golf & Beach Resort, BlackSeaRama Golf & Villas )
- Sardarov Cup ( dacă te califici )
- Mingi de încălzire ( Range Balls ) înainte de fiecare runda, la fiecare teren din cele trei
- Trolley la Lighthouse Golf & Spa Resort si BlackSeaRama Golf & Villas
- Participarea la ceremonia de deschidere de miercuri seara ( Drinks & Food )
- Participarea la ceremonia de închidere și festivitatea de premiere ( Galla Dinner are loc Duminica seara )
- Taxa nu include: Buggy Fee ( 20 euro/jucător ) la Thracian Cliffs Golf & Beach Resort, teren pe care se joaca obligatoriu cu Buggy.
Buget de premiere
Organizatorii au anunțat pentru acest an un buget de premiere de peste 20.000 euro o suma considerabila aș putea spune la un turneu de golf pentru amatori.
Concurs administrat de aplicația am.golf
Federația de Golf din Bulgaria a adoptat aplicația românească pe care noi o avem la dispoziție de ceva ani deja. Pentru prima data Kaliakra Golf Open este administrat de platforma am.golf așa ca dacă vreți sa vedeți rezultatele fiecărei categorii, fiecărei zile sau punctele fiecărui jucător participant, intrați AICI
Atât pentru azi, mă grăbesc sa ajung în Driving Range pentru ca jocul meu a fost catastrofal 🙂
Călin Pacurar
Blog: golfinromania.com
Shop: proshop-online.golfinromania.com
Foto Credits: Kaliakra Golf Foundation
Adauga comentariu