Flori(i)le la Golf Club Paul Tomita I Guest Post Mariana Gorczyca I
Mă sună la sfârșit de aprilie Călin Păcurar să mă întrebe, luând în considerație că ocupațiunea mea principală e scrisul, dacă n-aș vrea ca, din când în când, să scriu ceva adecvat pe tema golfului, pe blogul pe care cei din lumea acestui sport îl cunosc foarte bine.
Lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple. Tocmai ce am încheiat o nouă carte pe tema deportărilor în anii comuniști,
deci puțin timp ar fi pentru a schimba registrul cuvintelor și atmosfera care m-a bântuit până de curând.
Dar vorba lui Camil Petrescu, ”Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”, așa că voi începe prima mea experiență de bloggeriță golfistă cu vizita din Duminica Floriilor la Terenul de la Pianu de Jos.
Am pornit de dimineață din Sighișoara pe o șosea liberă, am intrat apoi pe autostradă la Sibiu și, cu viteza legală, am ajuns rapid în drept cu Râpa Roșie, reperul nostru; pentru șoferii care încă nu știu, după Râpa Roșie, urmăriți semnalizarea primei benzinării, intrați în ea și trageți de volan dreapta ca să nu ratați ieșirea spre Pianu.
Contructorul Autostrazii Pasionat de Golf
Drumul ăsta își are istoria lui. În mod normal, o benzinărie nu-ți asigură și o ieșire de pe o autostradă. Dar mare șef constructor, atunci când ea se ițea din betoane, era un spaniol căruia îi plăcea golful și era fan Miguel Ángel Jiménez Rodríguez, da, acel Angel Jimenes care a câștigat ”doar” de 21 de ori PGA European Tour, ca să nu mai zicem că a fost de două ori component al echipei victorioase din Ryder Cup. Cum necum, într-o seară, în Restaurantul de la ”Paul Tomița”, constructorul-șef este invitat de onoare.
Alăturându-mă mai târziu convivilor, Viorel Coman face oficiile prezentării. Auzind eu frânturi de discuții, îmi încheg în minte un scenariu ce nu părea credibil: fanul lui Jimenes și el însuși jucător de golf e de acord ca, deși nu era în proiect o ieșire de pe autostradă spre Pianu, să rezolve din pix un drumuleț care să iasă din benzinărie, fix pe unde trebuie, astfel ca, jucătorul care vine dinspre Sibiu (cazul meu, al actualului Președinte și al altora) sau dinspre Deva să nu mai piardă kilometri și timp pe la ieșirile spre Sebeș, aflate încă de la început în proiect; recunosc, am rămas sceptică și l-am suspectat pe spaniol că nu se va ține de promisiune; după ce s-a dat autostrada în funcțiune însă… mi-am dat seama că un jucător de golf se ține întotdeauna de cuvânt.
Flori(i)le la Golf Club Paul Tomita
Flori(i)le la Golf Club Paul Tomita
Am ajuns la teren, gorunii înmuguriți, castanii deja înfrunziți, mestecenii înfloriți; tufele de la locul în care se afla, la începuturi, Driving Range-ul, înfloriseră într-un alb din care n-ai mai fi găsit eventuala minge pierdută.
Câțiva băieți vigilenți scrutau cu discreție personajele nou apărute la teren. Probabil că aveam față de om nepericulos, așa că m-au lăsat să fac poze naturii, timp în care Ștefan, soțul meu, își făcea cu conștiinciozitate săsească antrenamentul în Driving Range, firesc, în ordinea inversă a numerelor de pe crose. Mi-am dat seama că urma să vină la teren perechea prezidențială, dar imensitatea terenului de la Pianu nu creează presiune de niciun fel; mi-am făcut și eu încălzirea încheieturilor și am pornit cu Ștefan de la Cupa 10; terenul arăta maxim de bine pentru un loc amenajat în condițiile oferite, în cea mai mare parte, strict de natură; fiindcă nu aveam niciun flight imediat în spate, ci abia pe la vreo 3-4 cupe după noi, am jucat relaxat, oprindu-mă din când în când să fac poze.
Birdie memorabil
La Cupa 17, par 4, am prins cea mai bună lovitură a mea de driver. Apoi, la lovitura de pe fairway, mi-am zis: ia să lovesc eu cu hibridul pe care-l purtam cam degeaba in bag. Zis și făcut: și unde nu prind o frumusețe de lovitură de se duce mingea mea Srixon 3, de lady, pe green, fix la un metru și jumate de steag. Pentru mulți dintre voi care citiți aceste rânduri vi se va părea ceva obișnuit. Nu și pentru mine. Handicap 36 scrie în dreptul meu . Ștefan îmi cere telefonul, pe al lui și-l lăsase în mașină, ca să imortalizeze momentul unui birdie. Care chiar s-a întâmplat. Mingea s-a rostogolit cuminte, răsplătindu-mă cu acel zgomot atât de plăcut pentru jucătorul de golf. Am ridicat mingiuța în semn de victorie și, privind ulterior poza, mi-am dat seama că pe green nu mai scosesem mănușa. Deci făcusem birdie cu o lovitură de put de mare finețe, fără să-mi mai scot mănușa. Probabil că, cel puțin o vreme, voi ține putterul neînmănușată. Din superstiție.
Ne vedem pe terenul de golf
Mariana Gorczyca – PEN Club Romania
Despre Autor
Adauga comentariu