4 terenuri de golf pe care să joci în Costa Brava dar și sfaturi, recomandări, impresii – SPANIA
Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
LinkedIn
Share
INSTAGRAM

De curând am revenit din vacanța de vară în care am fost alături de familie și sunt tare nerăbdător să scriu impresiile și recomandările mele, atât despre călătoria în sine cât mai ales despre cele 4 terenuri de golf pe care am jucat.

Am ales anul acesta ca și destinație, Costa Brava, dintr-un motiv foarte simplu: fetița noastră, Anastasia are 8 luni 🙂 și am vrut neaparat să zburăm din Oradea direct către destinația de vacanță. Cursa Oradea – Girona fiind în acest caz alegerea ideală de zbor.

Echipamentul propriu de golf sau închiriat ?

Aici părerile sunt împărțite, unii preferă să închirieze crosele de golf alții preferă să își transporte echipamentul propriu. Dacă alegi varianta de a duce cu tine echipamentul propriu: iei cu tine cel mai bun echipament ? sau preferi varianta unui set de crose mai vechi ? ( aștept comentarii cu variantele voastre preferate )

Cu siguranță în toate cazurile amintite mai sus sunt atât plusuri cât și minusuri. Eu am ales varianta să duc cu mine crosele Geantă de transport crose de golf - 4 terenuri de golfcele mai bune din dotare, așezate într-un carry bag pe care l-am pus cu totul într-un BMW Travel Cover câștigat anul trecut la Cupa Rotary – Tite Golf Resort. Și pentru că tot a venit vorba de acest BMW Travel Cover, vă comunic că puteți câștiga unul dacă sunteți pe podium la UAMT Golf Cup pe 12 august.

60 de euro am plătit tur/retur pentru bagajul sport cum îl numesc companiile aeriene în care am pus: putter, 10 X irons, hibrid și driver. Horațiu S. de la Cluj m-a sfătuit să dau jos de la driver capul de pe tijă și așa am și făcut ( foarte bun sfat așa că îi mulțumesc frumos pentru asta ).

Adițional am mai pus în BMW Travel Cover și o coadă de mătură din lemn ( da ai citit bine, coadă de mătură ) care să aibe lungimea cu 10 cm mai mare decât bag-ul de golf în sine sau decât orice crosă. Astfel în cala avionului sau la transport crosele sunt mult mai protejate.

Transfer aeroport Girona – Litoral

Pentru 4 persoane și un infant plus multe bagaje am ales varianta unui transfer privat cu minivan de 8 locuri iar cei 50 km au fost 60 euro/transfer ( tur/retur = 120 euro ). La sosire în Girona am avut întârziere de aproximativ o oră însă șoferul a fost acolo și ne-a așteptat așa că recomand cu drag compania: Suntransfers.com‎

Închiriere auto 

Am stat pe litoral și nu într-un resort de golf, din acest motiv aveam nevoie de un autoturism care să mă ajute să ajung la cele 4 terenuri de golf din apropiere. Mi-am propus încă de la început să nu călătoresc mai mult de 50 km până la teren ( 30 – 40 min ).

Patru zile pentru un autoturism opel corsa cu asigurare extinsă au costat 160 euro. Recomand preluarea autoturismului după ora 12:00 indiferent de numărul de zile pe care închiriați. Astfel, puteți juca și în ziua preluării mașinii dar și în ziua predării mașinii ( dimineața înainte să returnați autoturismul ). Îi găsți AICI:

4 terenuri de golf

Golf Sant Vicenc de Montalt 

A fost terenul la care am mers în prima zi și în ultima zi de joc chiar înainte să predau autoturismul. PAR 70 – Green Fee pentru 18 cupe cu buggy inclus – 39 euro ( 08:00 – 09:00 și de la 13:00 ). Nu am știut de super oferta aceasta, am ajuns întâmplător în jur de ora 13:00 aici.

Club de Golf Costa Brava

Clubul a fost deschis în 1968 iar designul aparține Hamilton Stutt & Co. Este un teren foarte frumos, nu foarte greu dar nici ușor. PAR 70 – green fee dimineața sau după amiaza pentru 18 găuri – 59 euro

 

Club Golf d’Aro – Mas Nou

Este situat la o altitudine de 300 m deasupra mării iar panoramele sunt foarte spectaculoase. PAR 72 – green fee dimineață sau după amiază pentru 18 găuri – 65 euro.

 

PGA Catalunya Resort – Tour Course 

Mi-am dorit tare mult să joc pe Stadium Course însă pentru că acesta era parțial închis, am ales să joc Tour Course . Încă de la intrare am rămas uimit de frumusețea resortului și a terenului. De la club house, hotel, pro shop, ansamblul rezidențial și așa mai departe. Toate sunt pur și simplu magnifice și e la doar 10 minute față de aeroportul Girona.

PAR 72 – green fee dimineață sau după amiază pentru 18 găuri – 72 euro

 

Concluzie

Am jucat pe cele 4 terenuri de golf în 5 zile consecutive ( luni – vineri ) și doar la două jocuri am folosit buggy. Restul jocurilor le-am parcurs pe jos cu carry bag-ul în spate și a fost pur și simplu formidabil. Recomand cu drag toate terenurile de mai sus care se potrivesc de minune pentru un sfârșit de săptămână prelungit sau chiar o vacanță pe litoral cu familia și golf zilnic pentru tine :).

Atenție: la toate cele 4 terenuri de golf green fee-urile în weekend sunt spre dublu față de tarifele menționate mai sus.

Aveți zboruri pe Girona sau Barcelona din Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu ( cu escală Munchen ), București,

Atât pentru azi iar dacă ai sfaturi sau completări le aștept cu drag,

Îți recomand și acest articol: UAMT GOLF CUP 

Călin Păcurar – www.golfinromania.com

Facebook sau Linkedin sau Twitter sau Instagram

gir-email-signature

Please follow and like us:
Twitter
Visit Us
LinkedIn
Share
INSTAGRAM

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial