5 concursuri de golf la care să participi în 2019
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Twitter
Visit Us
LinkedIn
INSTAGRAM

Suntem deja la mijlocul lunii martie și încet dar sigur terenurile își deschid porțile pentru jucătorii de golf așa că este momentul să ne uităm puțin peste calendarul competițional 2019. O parte din concursuri sunt deja programate, altele urmează să fie postate în platforma am.golf ( care apropo anul acesta își schimbă design-ul și primește îmbunătățiri în funcționare – Mulțumim Frumos Adrian S. )

Revenind la tema articolului – 5 concursuri de golf la care să participi în 2019 – vreau să precizez că top 5 este alcătuit din cele care sunt deja programate și anunțate iar numerotarea este în ordine cronologică. Revin oricum pe blog cu un top 10 complet pe la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie.

5 concursuri de golf la care să participi în 2019

Rotary Golf Charity Cup 3rd Edition – 30.03.2019

Cu toate că acest concurs se desfășoară pe un teren mic de șase trasee – Kings Land Country Club, tinerii de la Rotary Club Oradea 1113 au reușit să construiască un brand cu adevărat important în rândul concursurilor de golf din România. Celelalte două ediții au reușit să rezolve probleme serioase în societatea din jud. Bihor, direcțiile finanțate fiind educație și sănătate. Ambele ediții au fost premiate în cadrul ,, Galei Comunității Bihorene ” cu premiul ,, Proiectul Anului în Jud. Bihor ” .

Maximul de jucători ( 28 la număr ) este aproape atins, vezi am.golf

Audi Quatro Cup powered by RGA – 11.05.2019

RGA nu mai are nevoie de nici o prezentare. Până să se deschidă Theodora Golf Club își organizau concursurile pe malul Mării Negre în Bulgaria dar încet și sigur o parte din acestea au fost transferate către România pe terenul mai sus amintit. Peste 120 de jucători ( 60 de echipe ) au participat la ediția de anul trecut și sunt convins că și ediția din acest an are să fie una de excepție.

Invitațional RGA

CAV 2019 – 12.05.2019

CAV vine de la prescurtarea numelui Constance Alexandra Victoria Doole. Este un concurs memorial care se organizează  în fiecare lună Mai pe terenul Transilvania Golf Club. Inițiatorul este Cecil Doole care prin acest concurs își arată recunoștința față de soția lui. Anul trecut, CAV nu a reușit să strângă foarte mulți jucători dar râmâne în continuare unul din concursurile cu renume din România.

Înscrieri în platforma am.golf

Transavia Golf Cup 11th Edition – 18.05.2019

Ediția cu numărul 10 de anul trecut a fost momentul în care terenul Theodora Golf Club s-a deschis pentru jucători ( complexul fiind inaugurat în toamna anului 2017 ) . Am așteptat cu nerăbdare să pășim în România pe un teren de 18 trasee cu adevărat superb, un teren care nu mai are nevoie de nici o prezentare, în plus mulți dintre noi au jucat prima dată un PAR 6. Cei 132 de jucători înscriși a fost cu siguranță recordul jocului de golf din România ca număr de participanți.

Înscrieri în platforma am.golf

Zacaria Golf Cup  – 29.06.2019 – 30.06.2019

Am participat în 2016, 2017, 2018 la Zacaria Golf Cup și îmi doresc să joc și la ediția din acest an. Până să deschidă Theodora Golf Club, era organizat pe terenul Paul Tomita și tot până anul trecut au avut recordul numărului de participanți/ jucători în România ( peste 70 la număr ). Zacaria Golf Cup este un concurs care se desfășoară pe două zile cu runde în ambele zile, cu petreceri tematice ( diferite în fiecare an ) aș spune chiar printre cele mai bine organizate concursuri de golf din România.

Încă nu te poți înscrie dar stai cu ochii pe am.golf

Ți-am deschis apetitul de joc ? Fă-ți stocul de mingi, mănuși, tees,  echipamente și alte accesorii pentru jocul de golf din primul PRO SHOP ONLINE deschis în România. Peste 150 de produse disponibile pe stoc, cu livrare rapidă în 24 – 48 de ore, așteaptă să fie comandate AICI.

5 concursuri de golf la care să participi în 2019  este un top provizoriu în care am luat în calcul concursurile programate deja în platforma jucătorilor de golf și dacă nu am trecut un concurs aici nu înseamnă că nu este important, dimpotrivă. Revin peste câteva săptămâni ( în funcție de ce noutăți aduc cluburile ) cu un top 1o concursuri de golf din România.

Ne vedem curând pe terenul de golf,

Călin Păcurar

www.golfinromania.com

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Twitter
Visit Us
LinkedIn
INSTAGRAM

Adauga comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial